VACANTE TEMATICE
VACANTE EXOTICE SI DE LUX
CALENDAR PLECARI
FACEBOOK
CURS VALUTAR
VREMEA
Atena este capitala Greciei. Atena a cunoscut o evoluţie glorioasă, mai ales în Grecia Antică, fiind locuită de oameni încă din Epoca Bronzului şi guvernată până în jurul anului 1000 î.C. de regi ionieni.
Acropola din Atena a fost înscrisă în anul 1987 pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Atena a fost iniţial locuită acum 6.000 ani de pelasgieni şi mai târziu de ionieni care s-au instalat în această fortăreaţă naturală, marea stâncă a Acropolei, sau oraşul de sus, după cum îi spun grecii. Oraşul s-a dezvoltat şi a fost consacrat zeiţei Atena. A cunoscut prima lui înflorire în epoca miceniană (1600–1100 î.H.). La finele secolului al VI-lea î.H. tirania (probabil regală) a fost înlocuită de un regim democratic care a condus la o civilizaţie fără precedent în istoria umanităţii. În secolul al V-lea î.C. Sub guvernarea luminată a lui Pericle, Atena a atins apogeul cultural, economic şi militar, fapt ce a făcut ca această perioadă să fie numită „vârsta de aur a Atenei”. În perioada elenistică precum şi în cea bizantină, Atena a jucat un rol secundar. După eliberarea Greciei de sub jugul otoman, în 1834, Atena a fost proclamată capitala statului elen.
Oraşul îşi ia denumirea de la zeiţa Atena, care simbolizează în mitologia greacă înţelepciunea. Legenda spune că zeii Atena şi Ares au descoperit oraşul şi se certau pentru a pune stăpânire pe el. Ares a oferit locuitorilor un cal pentru război, iar Atena a îmblânzit calul şi a dăruit măslinul.
Numele original era "Athenai", pluralul "Athene", numele zeiţei in dialectul local. Obiceiul de a numi un polis (oraş-stat) cu forma de plural este specifică şi altor cetăţi (spre exemplu: Thebai si Mykenai) pentru ca aceste oraşe au înglobat mai multe aşezări.
Atena se întinde de-a lungul Câmpiei centrale din regiunea Attica, cunoscut şi ca un bazin. Este înconjurată de Muntele Aegaleo în vest, Muntele Parnitha în nord şi nord-est, Muntele Penteli Hymettos la est şi de Golful Saronic în sud-vest. Atenei îi este dificil să se extindă în continuare datorită barierelor geografice menţionate mai sus, deşi suburbiile metropolei sunt în expansiune continuă.
Capitala este străbătută de către râul Kifissos care mai apoi se varsă în Golful Salonic şi Faliro.
Solul este stâncos şi nu este foarte fertil, dealurile sunt din mase de calcar.
Atena avea în anul 2001 o populaţie de 745,514 locuitori la o suprafaţă de 39 km². Aria metropolitană are o suprafaţă de 412 km², iar numărul locuitorilor în 2001 era de 3,130,840. Zona metropolitană a Atenei era a XII-a în Uniunea Europeană, conform Eurostat.

Oferte - Atena