Plecare din Timisoara!
Ziua 1Plecare la ora 07:00 din Timisoara. Se parcurge traseul Timisoara – Tg-Jiu. In drumul nostru trecem pe langa Ulpia Traiana Sarmizegetusa, fosta capitala a provinciei romane Dacia.O sa vizitam Mănăstirea Lainici, o mănăstire ortodoxă de călugări din România situată în defileul Jiului, județul Gorj la 32 de kilometri de Târgu-Jiu și la 25 de kilometri de Petroșani, aparține de Arhiepiscopia Craiovei, Mitropolia Olteniei. Mănăstirea are hramul “Intrarea în Biserică a Maicii Domnului”. După tradiție, în secolul al XIV-lea Sfântul Cuviosul Nicodim de la Tismana a fost trimis în Țara Românească pentru a susține ortodoxia și pentru a da un suflu nou bisericii. El s-a așezat într-o peșteră lângă mănăstirea Lainici.Ajungem la Tg-jiu, unde la pas, vizitam Ansamblul Monumental “Calea Eroilor” de la Targu-Jiu, omagiu adus eroilor căzuți în timpul Primului Război Mondial, proiectat și construit de Constantin Brâncuși. Cele patru componente sculpturale — Masa tăcerii, Aleea scaunelor, Poarta sărutului și Coloana fără sfârșit — sunt dispuse pe aceeași axă, orientată de la apus spre răsărit, cu o lungime de 1275 m.Municipiul Târgu Jiu și-a luat numele de la vijeliosul râu Jiu de care este străbătut de la nord la sud și care, în decursul timpului, și-a mutat albia de la Dealul Prejbei înspre apus, formând trei terase care constituie teritoriul de azi al localității. Înainte de cucerirea Daciei de către romani, localitatea era un sat aflat pe un teritoriu cu insule și păduri, situate între cursurile Jiului, Hodinăului, Voivodiciului, Putnei și Paschiei. El oferea astfel un bun adăpost locuitorilor, pe care îi apăra împotriva năvălirilor din afară.Imagine dinspre Coloana InfinituluiAici se intersectau importante drumuri comerciale care făceau legătura între Dunăre, Drobeta Turnu-Severin și Transilvania cu un centru roman de pe Olt. În preajma sa staționau cohorte romane, încartiruite în așezări fortificate. În timpul războaielor de cucerire a Daciei, o parte din armata romană, conform mărturiilor istorice, a trecut prin localitate. Eruditul om de cultură gorjean Alexandru Ștefulescu susține într-o lucrare a sa despre Târgu Jiu, că în vremea romanilor localitatea era un vicus, o stațiune comercială. Săpăturile efectuate pentru construirea liniei ferate Târgu Jiu - Rovinari au scos la iveală în partea de sud-est a orașului un mozaic, țiglă și cărămizi romane, precum și ceramică asemănătoare celei descoperite în apropierea castrului roman de la Bumbești-Jiu.Putem vizita la Curtisoara si Muzeul in aer liber al Arhitecturii Populare Gorjene și Cula Tătărescu. Cazare la hotel de 3*.Ziua 2 Dupa micul dejun, ne imbarcam in autocar si ne indreptam spre casa pe itinerariul Baia de Arama – Baile Herculane – Timisoara.Vizitam Hobita, locul in care s-a nascut marele sculptor Constantin Brancusi si Casa memoriala Constantin Brancusi.Este monument de arhitectură populară de la sfârșitul secolului al XIX-lea și a fost restaurată în 1971, la înființarea muzeului. Colecția muzeului cuprinde fotografii, albume, documente, cărți, scrisori care reflectă momente din viața și activitatea lui Constantin Brâncuși. Este prezentat mobilier original de interior țărănesc de la începutul secolului al XX-lea. O sa vizitam Manastirea Tismana din localitatea cu acelasi nume. Mănăstirea Tismana este cel mai vechi așezământ monahal încă în funcțiune din Țara Românească. Construită tot prin râvna cuviosului Nicodim, sora ei, Mănăstirea Vodița, a fost distrusă la puțin timp după construire (mai apoi s-a construit Vodița 2, unde Nicodim a revenit de la Tismana), singura citadelă a ortodoxiei noastre rămânând, timp de peste șase veacuri, Mănăstirea Tismana.Seara tarziu, ajungem in Timisoara.
Tarif : 230 lei / persoana in camera dubla sau tripla
Tariful include:
- 1 noapte cazare la Tg Jiu, hotel 3*
- mic dejun
- transport autocar din Timisoara
- Ghid autorizat
Tariful nu include:
Intrarile la obiectivele turistice
Supliment single 60 lei
Nota: Tariful este valabil pentru grup de minim 40 pers platitoare In cazul in care vor fi mai putini participanti, tariful se recalculeaza.
Ghidul are voie sa modifice programul turistic fara a schimba structura acestuia.
Conditii inscriere: 100 lei /pers la rezervare si diferenta cu 20 zile inainte de plecare