; &ev=PageView&noscript=1 />
Detalii oferta
Rezervare
Confirmare

Revelion Liban

Beirut – Baalbeck – Anjar – Ksara – Faraya – Deir Al Qamar – Chouf – Beit ed-Dine – Jeita – Jounieh – Harissa – Byblos – Tyre – Sidon – Cedars Forest – Bsharri – Valea Qadisha – Tripoli – Batroun
EUR 1290 00 EUR
pret/persoana
Știați că: Beirutul este desemnat de National Geographic în top 10 orașe cu cele mai frumoase petreceri de Anul Nou din lume?!
Vă invităm într-o incursiune în cea mai mică țară din Orientul Mijlociu, în Liban, ţara pădurilor de cedru, cu o istorie îndelungată, presărată cu multe episoade de cucerire și luptă pentru independență, cu un popor care și-a păstrat identitatea proprie și care-și iubește țara situată la intersecția Drumului Mătăsii cu bazinul Mediteranean. Vom păși pe urmele uneia dintre cele mai vechi civilizaţii care a influenţat în mod definitoriu cultura şi tradiţiile puterilor care s-au succedat în bazinul mediteranean, vom descoperi locurile de unde, în urmă cu peste trei mii de ani, a început aventura maritimă feniciană, unde s-a născut alfabetul şi de unde venea purpura care a împodobit secole de-a rândul veşmintele celor puternici. Vom merge pe drumurile bătute de caravanele neguţătorilor care, prin tenacitatea şi curajul lor, aduceau în faţa ochilor uimiţi ai europenilor bogăţiile orientului şi îi lăsau vrăjiţi cu poveştile încărcate de misterul unei lumi pe cât de exotice, pe atât de greu accesibile. Vom străbate o ţară unde vom întâlni la tot pasul ruine de temple feniciene, băi romane, palate, biserici și mănăstiri care au rezistat cu încăpățânare vicisitudinii vremurilor și bombardamentelor, ruine antice care încă își etalează frumusețea și ingeniozitatea arhitecturală, povestind istorii nescrise.

Va invitam în Liban de Revelion

Info insotitor: român şi ghizi locali

Obiective natura: Peșterile Jeita, Munții din Faraya, Munții Chouf, Rezervația Cedars of God - Pădurea de Cedrii a Domnului, Valea Qadisha

Obiective arta: Beirut: Piața Martirilor, Moscheea Al Amine, Universitatea de Drept (din perioada romană), Băile romane, Clădirile Parlamentului, Catedrala maronită St. Georges, Catedrala ortodoxă St. Georges, Moscheea Al Omari, Situl arheologic din Baalbeck, Situl arheologic din Anjar, Castelul Cruciaților din Byblos, Sidon: Palatul Debane, Marea Moschee, Situl arheologic Al-Mina, Catedrala Cruciată, Castelul Mării, Castelul Moussa, Deir Al Qamar “Mănăstirea Lunii” din Chouf, Palatul din Beit ed-Dine, Mănăstirea St. Antoine din Bsharri, Tripoli: Marea Moschee, Moscheea Taynal, Cetatea cruciaților, Batroun: Zidul Fenician, Catedrala Sfântul Ștefan, Capela Fecioarei Maria, vechiul fort fenician, rămășițele teatrului Roman, stadionul sculptat în stâncă

Obiective traditii: Explorarea așezărilor monahale din Valea Qadisha, descoperirea varietăților de vinuri pentru care podgoriile din Chateau Ksara sunt renumite, admirarea colecției de arme tradiționale și a statuilor animate din Castelul Moussa, excursie la pădurea de cedri, simbolul Libanului, admirarea celebrelor obiecte făcute din sticla feniciană purpurie în Sidon

Obiective distractii: Vizitarea souk-urilor tradiționale din Beirut, degustare de vinuri la podgoria Chateau Ksara, plimbare cu telecabina până la statuia Fecioarei Maria, Byblos: vizitarea părții vechi a orașului, negocieri în magazinele de artizanat din vechiul souk, Sidon: strada cu mozaic, vizitarea părții vechi a orașului, off-road safari cu vehicule tip ATV pe munte în Faraya, Bsharri: stațiunea de schi Cedars, primul teleschi din Liban, Tripoli: medresele, caravanserai-urile, khan-urile, souk-urile, vizitarea magazinelor de parfumuri, pielărie, producători de săpun și alți artizani, Batroun: plimbare prin souk-ul încununat cu arcade de piatră

Info tarif:

1290 EURO / loc în cameră dublă; Supliment single: 285 EURO (tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 100 euro/pers.)


(tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 100 euro/pers.)

Nr minim de turisti: 20

Observatii tarif: (tarif cu toate taxele incluse, valabil pentru un grup de minim 20 turişti; pt. 15-19 turişti, tariful se va majora cu 100 euro/pers.)

Ghizi: Însotitor al Agentiei noastre Ghizi locali

Mese: Mic dejun: 9



PROGRAM



Ziua 1. Bucureşti
  • Descriere:  Întâlnire cu conducătorul de grup la Aeroportul Henri Coandă, la ora 22:30 (în faţa ghişeului de îmbarcare al companiei Tarom).


Ziua 2. București – Beirut
  • Cazare:  Hotel Gems 4* (sau similar 4*).
  • Transport:  Avion
  • Obiective:  Tur panoramic Beirut
  • Descriere:  Plecare spre Beirut cu compania Tarom, zbor RO 167 (00:50 / 03:05). După sosirea în capitala Libanului, cel mai mare oraş din țară, construit pe un promontoriu stâncos din estul Mediteranei, ne vom întâlni cu reprezentantul local care ne va însoți în timpul transferului către hotel. Cazare la Hotel Gems 4* (sau similar 4*). Mic dejun. În cursul zilei vom face un tur panoramic al oraşului, care se bucură de un trecut venerabil, fiind acum 5000 de ani, un oraș prosper de pe coasta feniciană (canaanită). Beirutul, cunoscut ca Poarta Orientului, a avut întotdeauna statutul de singurul oraş cosmopolit din ţară datorită suprafeței mici a Libanului şi care de la independenţă a devenit centrul comercial şi financiar al țării. Numit iniţial Beroth, un cuvânt semitic însemnând „puţ” sau „sursă”, ulterior denumit de fenicieni orașul fântânilor, a fost ridicat la rangul de colonie romană și a dobândit drepturile unui oraș roman. Distrus și reconstruit de șapte ori, a deținut titlul de „orașul care refuză să dispară”. Când oraşele cetate Sidon şi Tyr şi-au început declinul în sec. I î.Hr., Berytus, aşa cum se numea atunci, a căpătat mai multă influenţă, dar numai în timpurile romane a devenit un important centru cultural cu faimoasa şcoală romană de drept. Când puterea romană a pălit, influenţa greacă a dominat Bizanţul începând cu sec. al IV-lea d.Hr., iar mai târziu, cruciaţii au dominat oraşul vreme de 200 de ani. De abia la sfârşitul sec. al XIX-lea, după 400 de ani de dominaţie otomană, Beirutul a început să se dezvolte şi să se modernizeze. Deşi războiul a lăsat în ruine centrul oraşului, afacerile au fost mutate în alte părţi ale Beirutului astfel încât comerţul să poată continua. În anii 1990 s-au conceput planuri de reconstrucţie a zonelor afectate de război, care au transformat Beirutul într-un oraş modern dar care încă păstrează izul oriental. Capitala are încă multe atracții de oferit, pe care le vom admira în cadrul turului panoramic de oraș, prilej cu care vom vedea Piaţa Martirilor, moscheea Al Amine, Universitatea de Drept (din perioada romană), băile romane, Clădirile Parlamentului, catedrala maronită St. Georges, catedrala ortodoxă St. Georges, moscheea Al Omari şi souk-urile tradiţionale. Cazare la Hotel Gems 4* (sau similar 4*).


Ziua 3. Beirut – Baalbeck – Anjar – Ksara – Beirut
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Gems 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Situl arheologic de la Baalbeck Situl arheologic de la Anjar Podgoria Chateau Ksara
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi ne vom îndrepta spre Baalbeck cunoscut ca Orașul Soarelui, amplasat în Valea Bekaa, la est de Râul Litani. Vom vizita situl arheologic de la Baalbeck, unul dintre cele mai misterioase ruine ale Imperiului Roman, un ansamblu de temple monumentale construit între anii 50 - 150 d.Hr. închinat lui Jupiter, Venus și lui Bacchus, care este situat pe vârful a trei mii de tone de blocuri de piatră. Nici o civilizaţie antică nu putea cunoaşte un procedeu prin care asemenea blocuri gigantice să poată fi transportate, lucru extrem de dificil chiar şi cu ajutorul tehnologiei moderne, cu atât mai mult cu cât amplasarea sitului nu permitea construcţia unei rampe sau a unei baze suficient de ample pentru a transporta pietrele uriaşe. Construcţia templului roman evidenţiază încă o dată faptul că acesta a fost ridicat pe o fundaţie mult mai veche, aşezarea pietrelor şi mărimea acestora contrastând puternic cu cele numite Trilithon. În ciuda numeroaselor teorii, unele dintre ele chiar fanteziste, originea blocurilor de piatră din Baalbeck şi a celor care le-au ridicat rămâne o enigmă. Intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO din 1984, Templul din Baalbeck este considerat totuşi un monument roman, mulţimea construcţiilor şi a decoraţiunilor din perioada respectivă fiind un exemplu elocvent a măreţiei unui imperiu aflat la apogeu. Ne vom deplasa apoi spre Anjar, inclus de asemenea în Patrimoniul Mondial UNESCO, oraş situat tot în Valea Bekaa, cu o populaţie majoritară armeană. Vom vedea situl arheologic cu ruine care datează din sec. al VIII-lea, ce fac parte din oraşul cu acelaşi nume, construit în perioada umayyadă. Pe vremuri un oraş înfloritor şi un important centru economic al regiunii, Anjar este dovada istoriei îndelungate şi zbuciumate a Libanului. Ultima oprire o vom face pentru o degustare de vinuri la podgoria Chateau Ksara, unde a fost produs de către iezuiți primul vin alb sec din Liban. Întoarcere la Beirut pentru cazare la Hotel Gems 4* (sau similar 4*).


Ziua 4. Beirut – Jeita – Jounieh – Harissa – Byblos – Beirut
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Gems 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Peşterile Jeita Plimbare cu telecabina până la statuia Fecioarei Maria Byblos: Castelul cruciaților Partea veche a orașului
  • Descriere:  Mic dejun. Ziua va debuta cu deplasarea spre peşterile Jeita, un ansamblu de două peşteri separate, dar interconectate, un labirint de stalactite și stalagmite care se întind pe mai mult de 9 km, pe două niveluri, unde vom admira o varietate de formaţiuni carstice și galerii. Vom vizita cu barca o parte din galeriile inferioare locuite din vremuri preistorice, iar galeriile superioare le vom vedea pe jos pe o distanță de aprox. 750 m. Grotele Jeita sunt considerate o bijuterie arhitecturală subterană naturală, incluse în anul 2017 în topul New 7 Wonders of Nature, deținând una dintre cele mai impresionante aglomerări de stalactite și stalacmite din lume, inclusiv cea mai mare stalactică, care are o înălțime de 8,2 m. Ne vom îndrepta apoi spre Jounieh, un oraș de coastă cunoscut pentru stațiunile sale de pe litoral, cu o viață de noapte palpitantă, precum și pentru vechile sale souk-uri. Itinerariul zilei va continua spre Harissa, municipalitate situată în districtul Keserwan, oraş format din Harissa și Daraoun, situat la o altitudine de 550 m deasupra nivelului mării, unde vom face o plimbare cu telecabina pentru a vedea impresionanta statuie a Fecioarei Maria de 8,5 m înălţime. Acest sanctuar al Fecioarei din Liban este un important loc de pelerinaj construit în anul 1904 pentru a 50-a aniversare a dogmei "Concepției Imaculate". Statuia uriașă care include o capelă este numită "Fecioara din Liban" și a fost inaugurată în anul 1908. Vom avea o vedere panoramică din partea superioară a statuii, iar în spatele său vom vedea o bazilică modernă, construită sub forma unei bărci feniciene, răsturnate. De aici ne vom îndrepta spre Byblos, cetatea locuită neîntrerupt în ultimii 7000 ani, locul apariției primului alfabet din lume, unul dintre cele mai vechi oraşe feniciene, care a jucat un rol important în istoria şi răspândirea alfabetului fenician, unde vom vedea vestigii a mai multor civilizaţii care s-au succedat pe teritoriul său. După un tur al castelului cruciaţilor și explorarea orașului vechi din jurul portului, ne vom putea încerca abilitățile de negociatori în vechiul souk, la magazinele de artizanat situate de-a lungul aleilor pietruite. Întoarcere la Beirut pentru cazare la Hotel Gems 4* (sau similar 4*).


Ziua 5. Beirut – Deir Al Qamar – Chouf – Beit ed-Dine – Beirut
  • Masa:  Mic dejun, cina festiva
  • Cazare:  Hotel Gems 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Optionale:  Excursie în Munții Chouf: Castelul Moussa Deir Al Qamar Palatul din Beit ed-Dine
  • Descriere:  Mic dejun. În această zi veți putea face o excursie opţională de o jumătate de zi în Munții Chouf. Prima oprire o veți face la Castelul Moussa care exemplifică viața tradițională și momente ale istoriei. Scenele și statuile animate care ilustrează cultura libaneză cuprind trei etaje ale castelului, în timp ce următoarele două etaje dețin o colecție de arme orientale și arabe, unele având peste 4000 de ani vechime. Vă veți îndrepta apoi spre zona Chouf pentru a vizita Deir Al Qamar, „Mănăstirea Lunii”, o localitate pitorească din sudul Libanului, cu multe clădiri istorice foarte bine conservate, cu case de piatră cu acoperiș din țiglă roșie, renumit pentru palatele sale care vă vor dezvălui vechiul stil de arhitectură libanez. În perioada secolelor XVI - XVIII, Deir Al Qamar a fost capitala și reședința guvernatorilor din Liban, iar în timpul apogeului său, orașul era centrul tradiției literare libaneze, acesta fiind primul oraş din Liban care avea o municipalitate în anul 1864, fiind în același timp locul de naștere al multor personalități bine cunoscute, artiști, scriitori și politicieni. Deir Al Qamar cunoscut și pentru arhitectura sa feudală, cu străzi îngrădite și grădini pitorești, a fost listat în Patrimoniul Mondial UNESCO. Vă veți deplasa apoi spre Beit ed-Dine pentru a vizita palatul construit de emirul Bechir la începutul sec. al XIX-lea, după care vă veți întoarce la Beirut pentru cazare la Hotel Gems 4* (sau similar 4*). Seara, cină festivă la un restaurant local (supliment obligatoriu). La Mulți Ani 2023!


Ziua 6. Beirut – Faraya – Beirut
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Gems 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Cină festivă la un restaurant local
  • Optionale:  Off-road safari la Faraya
  • Descriere:  Mic dejun. Timp liber pentru vizite individuale sau excursie opţională de o jumătate de zi la Faraya pentru un safari pe munte. Vă veţi deplasa la 46 km distanță față de Beirut și veţi ajunge în satul Faraya cunoscut ca ținutul fructelor și legumelor, datorită solului fertil al regiunii. Aventura va începe cu o drumeție ușoară printre cele mai frumoase atracții ale zonei, precum maiestoasele ruine romane Faqra și podurile naturale impresionante. Adrenalina va fi declanșată de un off-road safari cu vehicule tip ATV. Veţi străbate drumul până în vârful muntelui unde vă vor aștepta priveliști uimitoare peste orașe și văi și chiar dincolo spre Marea Mediterană și Beirut. Întoarcere la Beirut pentru cazare la Hotel Gems 4* (sau similar 4*).


Ziua 7. Beirut – Tyre – Sidon – Beirut
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Gems 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Tur panoramic Sidon: Palatul Debane Marea Moschee Situl arheologic Al-Mina Strada cu mozaic Catedrala cruciată Castelul Mării Partea veche a orașului cu magazine de dulciuri și suveniruri
  • Descriere:  Mic dejun. Dimineața ne vom deplasa spre Tyre, orașul fondatorilor Cartaginei, unde în prezent există importante vestigii arheologice, în special din epoca romană și cele mai frumoase plaje libaneze. Supranumit „Regina Mării”, datorită flotei de care dispunea, Tyre este al patrulea oraş ca mărime al Libanului, considerat ca fiind legendarul loc de întemeiere a Europei, inclus în Patrimoniul Mondial UNESCO. Regele babilonian Naboconodnosor, Alexandru cel Mare și mulți alți cuceritori au lăsat în urma lor comori arheologice precum Hipodromul, Arcul de Triumf, Necropolisul, drumurile romane și bizantine etc., însă din păcate, oraşul a fost folosit în anul 2006 ca bază de lansare a rachetelor de către mişcarea Hezbollah, în timpul conflictului israeliano-palestinian. Itinerariul zilei va continua spre Sidon, unul dintre cele mai puternice orașe-stat feniciene, veche cetate în Evul Mediu, adăpost pentru Cavalerii cruciați. Cunoscut ca „orașul pescarilor”, Sidon este al treilea oraș ca mărime din Liban, unul dintre cele mai remarcabile orașe feniciene care datează din sec. al XII-lea î.Hr., bine cunoscut pentru producția de sticlă feniciană purpurie. Vom face un tur panoramic care va include Palatul Debane, Marea Moschee, situl arheologic Al-Mina, strada cu mozaic și catedrala cruciată. Vom vizita Castelul Mării, construit de cruciați în anul 1228 și vechile souk-uri. În orașul vechi vom avea timp liber pentru a explora străduțele vechi pietruite unde se găsesc numeroase magazine cu dulciuri și suveniruri. Întoarcere la Beirut pentru cazare la Hotel Gems 4* (sau similar 4*).


Ziua 8. Beirut – Cedars Forest – Bsharri – Valea Qadisha – Beirut
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Gems 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Rezervația Cedars Forest of God - Pădurea de Cedrii a Domnului Bsharri: Stațiunea de schi Cedars Primul teleschi din Liban Valea Qadisha Mănăstirea St. Antoine
  • Descriere:  Mic dejun. Plecare spre rezervația Cedars Forest of God - Pădurea de Cedrii a Domnului, celebra pădure seculară, al cărui renume a străbătut istoria și care în prezent reprezintă unul dintre cele mai cunoscute şi preţuite monumente ale naturii de pe Terra, incluse în Patrimoniul Mondial Natural UNESCO, unde există 2 cedri în vârstă de 3000 de ani și 10 cedri în vârstă de 1000 de ani. La umbra lor au poposit personaje din Vechiul şi Noul Testament, precum şi numeroşi oameni care au marcat antichitatea. Menționați de peste 100 de ori în Biblie și în Proclamația Marelui Liban din anul 1920, Cedrus libani poate trăi chiar 3000 mii de ani. Se spune că atât Templul lui Solomon din Ierusalim cât și corabia lui Nabucodonosor au fost construite din lemnul acestor arbori. În mod miraculos, o parte dintre aceste păduri au reuşit să supravieţuiască furiei fierăstraielor, cu atât mai mult cu cât cedrii cresc într-o ţară aridă, dintr-o regiune deşertică, unde lemnul este o resursă rară şi foarte preţuită. Religiile, poezia, artele frumoase, mitologia şi istoria, toate au celebrat şi onorat aceşti copaci. De aici ne vom îndrepta spre Bsharri, situat la o altitudine de 1450 m și care găzduiește cea mai veche zonă de schi, stațiunea de schi Cedars și primul teleschi din Liban, construit în anul 1953. În orașul unde s-a născut poetul, pictorul și sculptorul Khalil Gibran, autorul celebrei cărți Profetul, cel mai bine vândut autor după Shakespeare și LaoTzu, vom vizita muzeul dedicat acestuia. Vom continua cu Valea Qadisha, o fortăreață naturală și spirituală a maroniților, cu o legătură directă cu tradițiile monahale din primele secole creștine. În traducere din limba aramaică, „Qadisha” înseamnă „sfânt”, motiv pentru care nu ne vom mira că vom descoperi capele, schituri și mănăstiri tăiate în stâncă, locuite încă din mileniul III î.Hr.. De-a lungul timpului, atmosfera locului a atras nu numai creștini, ci și musulmani, iar geografia văii a protejat refugiați din diverse epoci, începând cu perioada persecuțiilor romane și până la războiul civil din deceniile recente. Ne vom deplasa spre Mănăstirea St. Antoine, inițial un schit locuit din Evul Mediu, care este parțial așezată în peșteri, una dintre cele mai importante mănăstiri din vale fiind un loc popular de pelerinaj. În sec. al XVI-lea, mănăstirea era sediul primei tipografii a lumii islamico-arabe, cu caractere siriene, prima lucrare tipărită între sec. al XVI-lea și al XVII-lea fiind Cartea Psalmilor lui David. În Imperiul islamico-arab, imprimarea a fost interzisă și astfel, Coranul a fost imprimat numai două sute de ani mai târziu. Întoarcere la Beirut pentru cazare la Hotel Gems 4* (sau similar 4*).


Ziua 9. Beirut – Tripoli – Batroun – Beirut
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Gems 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Autocar
  • Obiective:  Tripoli: Marea Moschee Moscheea Taynal Medresele Caravanserai-urile Khan-urile Souk-urile Cetatea cruciaților Vizitarea magazinelor de parfumuri, pielărie, producători de săpun și alți artizani Batroun: Plimbare prin souk-ul încununat cu arcade de piatră Zidul Fenician Catedrala Sfântul Ștefan Capela Fecioarei Maria Vechiul fort fenician Rămășițele teatrului Roman Stadionul sculptat în stâncă
  • Descriere:  Mic dejun. În prima parte a zilei vom pleca spre Tripoli, cel mai mare oraș din nordul Libanului, al doilea oraș ca mărime din țară, situat la o distanță de 85 km nord față de Beirut, fiind capitala Guvernoratului de Nord și a districtului Tripoli. Vom vizita orașul situat la Marea Mediterană de Est care este și cel mai nordic port din Liban, cunoscut ca fiind capitala nordului, fondat de confederația a trei orașe feniciene: Sidon, Tyr și Insula Arados. În anul 800 î.Hr. Tripoli deținea în larg un șir de patru insule mici, cea mai mare fiind numită „insula palmierilor” sau „insula iepurilor”, aceasta fiind protejată de UNESCO din anul 1992. Numele său provine de la numărul mare de iepuri care populau insula în timpul mandatului francez la începutul sec. al XX-lea. În prezent, aici se află şi o rezervație națională pentru broaştele țestoase verzi, păsări rare şi iepuri. Vom vedea că multe dintre principalele monumente ale orașului datează din epoca islamică, precum Marea Moschee, Moscheea Taynal, medresele, caravanseraiurile, khan-urile și souk-urile. 45 de clădiri din oraș care datează din sec. al XIV-lea au fost înregistrate ca situri istorice iar 12 moschei din perioada mamelucilor și otomanilor au supraviețuit împreună cu un număr egal de medrese sau școli teologice. Vom admira Cetatea cruciaților, construită de Raymond de Saint Gilles care domină orașul vechi din anul 1102, după care vom avea timp liber pentru că merită vizitate magazinele de parfumuri, pielărie, producători de săpun și alți artizani, totul într-un mediu care aproape nu s-a schimbat încă din Evul Mediu. Ne vom deplasa apoi spre încântătorul oraș costal Batroun, un înfloritor port din vremea fenicienilor, unul dintre cele mai vechi oraşe ale lumii menţionat în tăbliţele de la Tell el-Amarna din Egipt (sec. al XIV-lea î.Hr.). Ne vom plimba prin souk-ul încununat cu arcade de piatră, vom admira Zidul Fenician, fost zid de apărare împotriva furiilor mării şi mai ales a năvălitorilor, cu o lungime de 225 m şi o grosime de aproape 1,5 m, vom admira opera arhitecturală roman-bizantină a Catedralei Sfântul Ștefan, vom continua cu capela Fecioarei Maria, vechiul fort fenician, ruinele teatrului Roman și în cele din urmă stadionul sculptat în stâncă. Întoarcere la Beirut pentru cazare la Hotel Gems 4* (sau similar 4*).


Ziua 10. Beirut
  • Masa:  Mic dejun
  • Cazare:  Hotel Gems 4* (sau similar 4*)
  • Transport:  Avion Autocar
  • Descriere:  Mic dejun. Zi liberă pentru plimbări, vizite individuale şi ultimele cumpărături. Cazare la Hotel Gems 4* (sau similar 4*).


Ziua 11. Beirut – Bucureşti
  • Transport:  Avion
  • Descriere:  Transfer la aeroportul din Beirut pentru zborul de întoarcere în ţară. Plecare spre Bucureşti cu compania Tarom, zbor RO 168 (03:55 / 06:20).

vezi mai multe

  • transport intercontinental cu avionul pe ruta: Bucureşti – Beirut – București cu compania Tarom
  • taxele de aeroport, combustibil, securitate şi serviciu pentru zborurile continentale (pot suferi modificări)
  • transport intern pe toată durata circuitului cu vehicul dotat cu aer condiţionat, adaptat la nr. de turişti
  • 10 nopţi cazare cu mic dejun în Beirut în hotel de 4*
  • excursiile şi tururile menţionate în program
  • tur panoramic cu ghid local în Beirut
  • vizitarea sitului arheologic din Baalbeck
  • degustare de vinuri la podgoria Chateau Ksara
  • vizitarea sitului arheologic de la Anjar
  • tur panoramic cu ghid local în Sidon
  • vizitarea castelului din Sidon
  • plimbare prin souk în Tyre
  • plimbare cu barca prin galeriile inferioare din peşterile Jeita
  • vizitarea castelului din Byblos
  • vizitarea rezervației de cedrii din Bsharri
  • Cedars Forest of God
  • vizitarea muzeului dedicat lui Khalil Gibran din Bsharri
  • vizitarea Mănăstirii St. Antoine
  • tur panoramic cu ghid local în Tripoli
  • vizitarea castelului din Tripoli
  • vizitarea Zidului Fenician din Batroun
  • taxe de intrare la obiectivele menţionate în program
  • ghizi locali
  • conducător român de grup
  • asigurare în caz de insolvabilitate / faliment al agenţiei de turism NOTĂ: Taxele de aeroport incluse în tarif sunt cele valabile la data lansării programului. În situația majorării de către compania aeriană a acestor taxe până la data emiterii biletelor de avion (biletele se emit cu 7-14 zile înainte de plecare), agenția își rezervă dreptul de a modifica tariful excursiei conform cu noile valori ale acestor taxe.

vezi mai multe

  • taxe de ieşire de pe aeroporturi, numai dacă se aplică
  • alte servicii suplimentare decât cele menţionate, cheltuieli personale, băuturi etc.
  • bacşişuri: 45 euro/pers., pentru ghizi şi şoferi, mai puţin pentru bagajişti (se vor achita conducătorului de grup cel târziu la sosire); bacşişurile nu se referă şi la excursiile opţionale
  • Cină Festivă de Revelion (supliment obligatoriu): 110 euro/pers. (fără băuturi)
  • excursiile opționale care se pot realiza cu un minim de 15 participanti, precizat de partenerii externi, tarifele acestora fiind informative; în funcție de timpul disponibil, la fața locului, se mai pot organiza și alte excursii opţionale propuse de partenerul local: • excursie la Faraya pentru off-road safari: aprox. 80 euro/pers.. (se achită din țară) • excursie în Munții Chouf: aprox. 70 euro/pers.. (se achită din țară) IMPORTANT! Recomandăm încheierea unei Asigurari MEDICALE și STORNO de călătorie. Astfel se poate acoperi riscul de pierderi financiare cauzate de anulare, contracarând efectul penalizărilor aplicate. Acest mijloc de protecție financiară acoperă cele mai frecvente evenimente ce cauzează anularea călătoriei, INCLUSIV riscurile din categoria evenimentelor asigurate Covid-19. Dacă aveți nevoie de asistență pentru a vă alege asigurarea de călătorie potrivită, echipa noastră de consultanți vă stă la dispoziție.

vezi mai multe

Conditii:
  • înscrierile încep din momentul lansării programului, cu plata unui avans min. de 30% din tarif şi se încheie la epuizarea locurilor
  • diferența de până la 50% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 60 de zile înainte de data plecării
  • diferența de până la 100% din valoarea totală a pachetului de servicii se achită cu 30 de zile înainte de data plecării
  • turistul va încheia cu agenţia « Contractul de prestări servicii turistice », la care prezentul program este parte
  • în momentul semnării « Contractului de prestări servicii turistice », turistul îşi asumă plata diferenţei stipulată în program în cazul neîntrunirii grupului minim de turişti NOTĂ: Având în vedere epidemia SARS-COV 2 este posibil ca unele reglementări de călătorie să se modifice până la data plecării sau după începerea călătoriei, independent de voința agenției Agentia noastra (cum ar fi: controlul stării de sănătate, obligativitatea de autoizolare după întoarcerea în România, măsuri suplimentare de igienă și formalități vamale). Agenția Agentiei noastre nu poate fi făcută răspunzătoare, aplicându-se termenii și condițiile contractuale standard.


Acte:
  • paşaport valabil minim 6 luni de la data încheierii călătoriei cu 2 pagini libere pentru aplicarea vizelor
  • nu se acceptă paşaport temporar
  • nu este permisă intrarea în Liban pentru cetățenii români care dețin în pașaport o viză de intrare în Israel


Observatii:
  • conducătorul de grup poate modifica programul acţiunii în anumite condiţii obiective, inclusiv ordinea în care se vizitează obiectivele turistice
  • agenţia nu se obligă să găsească partaj persoanelor care călătoresc singure
  • agenţia nu răspunde în cazul refuzului autorităţilor de la punctele de frontieră de a primi turistul pe teritoriul propriu sau de a-i permite să părăsească teritoriul propriu
  • prezentarea la aeroport se va face cu două ore înaintea zborului; agenţia nu răspunde în cazul refuzului îmbarcării turiştilor ca urmare a întârzierii acestora
  • conducătorul de grup se va asigura că programul se desfăşoară conform itinerarului prezentat, va oferi asistență în situaţii de urgenţă, va traduce prezentarea ghizilor locali, va oferi informaţii referitoare la excursiile opţionale şi la itinerar cu observaţia că nu are calificarea şi atestarea legală de ghid turistic
  • cazarea turiştilor, precum şi eliberarea camerelor se face în conformitate cu regulile hoteliere specifice fiecărei ţări
  • clasificarea pe stele a unităţilor de cazare este cea atribuită oficial de ministerul de resort din ţările vizitate şi ca atare respectă standardele locale
  • distribuţia camerelor la hoteluri se face de către recepţiile acestora; problemele legate de amplasarea sau aspectul camerei se rezolvă de către turist direct la recepţie şi la cererea sa, va fi asistat de conducătorul de grup
  • dacă hotelul este schimbat din motive care nu ţin de agenţie, va fi înlocuit cu un altul de aceeaşi categorie, aşa cum este precizat în program
  • agenţia îşi rezervă dreptul de a modifica valoarea taxelor de aeroport, în cazul în care valoarea acestora este schimbată de compania aeriană
  • agenţia poate aloca un număr de locuri cu reducere în cazul anunţurilor promoţiilor tip early booking sau a ofertelor speciale, pentru o perioadă limitată de valabilitate; dacă acestea se epuizează înainte de expirarea perioadei anunţate, agenţia va opri promoţia fără un anunţ prealabil
  • în derularea excursiei pot apărea situaţii de forţă majoră precum întârzieri în traficul aerian, blocarea aeroporturilor din raţiuni de securitate, schimbări de aeroporturi din raţiuni politice, greve, condiţii meteo nefavorabile etc.; în aceste cazuri agenţia se obligă să depună eforturi pentru depăşirea situaţiilor ivite; totodată, agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare pentru suportarea unor cheltuieli suplimentare aferente
  • aşezarea turiştilor în autocar se va face începând cu bancheta a doua, în ordinea înscrierilor
  • agenţia nu-şi asumă responsabilitatea în cazul în care anumite obiective nu pot fi realizate din motive independente de aceasta
  • conform legilor internaţionale, doar ghizii locali au dreptul să ofere explicaţii în interiorul muzeelor, monumentelor etc.; altfel, conducătorii de grup vor oferi explicaţii turiştilor doar în afara obiectivelor turistice; ghizii locali pot fi angajaţi contra cost doar cu acordul turiştilor interesaţi de ghidajul acestora
  • excursiile opţionale se efectuează la faţa locului cu agenţiile locale; sumele aferente acestor excursii nu se încasează în numele şi pentru agenţia Agentiei noastre; tarifele excursiilor opţionale pot fi mai mari decât cele ale excursiilor care pot fi achiziţionate de la recepţia hotelurilor, sau din altă parte, aceasta datorându-se faptului că persoanele participante vor avea la dispoziţie un mijloc de transport care îi va duce şi îi va aduce la hotelul respectiv, ghidul excursiei şi după caz, un ghid local; în tariful excursiilor opţionale nu sunt incluse intrările la obiectivele turistice vizitate
  • agenţia nu poate fi făcută răspunzătoare de pierderea bagajelor sau a obiectelor personale, indiferent de cauză
  • în cazul în care turistul întârzie sau renunţă la programul stabilit, nu poate avea nici o pretenţie privind rambursarea eventualelor despăgubiri
  • agenţia nu va suporta costurile suplimentare datorate unor cauze naturale cum ar fi alunecări de teren, căderi masive de zăpadă şi evenimente politice neprevăzute, greve etc.
  • copiii minori pot călători doar: a) însoţiţi de ambii părinţi; b) însoţiţi de unul dintre părinţi care să deţină acordul notarial al părintelui care nu călătoreşte (sau încredinţare prin hotărâre judecătorească definitivă, certificat de deces); c) însoţiţi de un adult cu certificat de cazier judiciar în original şi acordul notarial al ambilor părinţi; d) însoțitorii minorului sunt obligați să aibă certificatul de naștere în original al copilului minor, adițional pașaportului și/sau cărții de identitate
  • copiii care nu posedă carte de identitate au nevoie de paşaport individual
  • vă rugăm să vă asiguraţi că documentele de călătorie, CARTEA DE IDENTITATE sau PAŞAPORTUL, nu prezintă urme de deterioare a elementelor de siguranţă şi sunt valabile minim 6 luni de la data terminării călătoriei
  • pentru posesorii de paşapoarte temporare cu valabilitate de 1 an, este necesară obţinerea vizelor de la ambasada din Bucureşti; în cazul neobţinerii vizei se reţin penalizări pentru biletul de avion, asigurarea medicală şi cheltuielile agenţiei
  • c/v excursiei poate fi achitată şi în lei la cursul BNR + 2%, din ziua ultimei plăți
  • prezentul document constituie anexă la « Contractul de prestări servicii turistice »

vezi mai multe

Informatiile si fotografiile din pagina cu descrierea unitatii de cazare au caracter strict informativ si sunt preluate de la partenerii nostrii sau de pe site-urile de prezentare ale acestora. Pozele de pe site sunt generice si nu pot fi considerate contractuale, ele reprezinta efortul nostru permanent de a oferi informatii despre aceste locatii. Incercam zilnic sa actualizam aceste informatii, dar nu garantam ca sunt complete, actualizate sau nu contin erori. Va recomandam sa consultati site-urile oficiale ale unitatilor de cazare sau sa cereti informatii actualizate agentiei noastre.

Tarifele si disponibilitatea ofertelor sunt valabile la acest moment!

Trimite o cerere de rezervare